To die by your side / Well, the pleasure – the privilege is mine

And in the darkened underpass
I thought oh God, my chance has come at last
(but then a strange fear gripped me and I
Just couldn’t ask)

Cu toții rănim

Rănim atunci când nu comunicăm. Când nu reușim să explicăm ce simțim, prin ce trecem. Rănim când tăcem. Când promitem lucruri pe care nu putem să le garantăm – precum promisiunea că nu o să te rănesc niciodată. Rănim când încercăm să fim puternici. Rănim când nu suntem puternici. Rănim când ne victimizăm, rănim când încercăm să nu ne victimizăm, rănim când aruncăm ca un reproș cuvântul victimizare, de parcă am folosi-o ca o scuză pentru necomunicare. Rănim când credem că protejăm tăcând. Rănim când facem glume proaste.

Rănim când facem decizii proaste – trebuia să îmi fac un ness și să stau cu tine. Trebuia să nu te las să adormi pe canapea. Am lăsat becul aprins. Nici măcar nu m-am acoperit cu plapuma, așteptam să vii lângă mine. Tu așteptai să mă întorc la tine pe canapea, să stau cu tine, să te ajut să treci peste rău. M-am trezit, confuz, la 4 dimineața, cu becul aprins, înghețând de frig, cu un câine și o pisică lângă mine, dar fără tine. Prima oară nu am vrut să te trezesc, eram sigur că ai rămas acolo fiindcă te-ai supărat pe mine. Te-am rănit. Apoi am zis că totuși ar trebui să te chem în pat și ai venit ca un zombie și mi te-ai aricit.

De fiecare data când rănim, pierdem un pic din încrederea celuilalt. Încredere care trebuie recâștigată cu greu. Niciodată nu trece de tot. Cuvinte pe cât de hormonale pe atât de adevărate. Și nu ajunge să te poți sprijini pe mine o singură dată după ce te-am dezamăgit o dată. Fiindcă nu așa funcționează lucrurile. Nu trage nimeni linie și zice „da, a ieșit pe 0, e ok”. Astea nu se contorizează, se simt. Rănile creează frică. Fear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering. Dar doar dacă o lăsăm să ne conducă.

Cu toții iubim

Iubim când discutăm despre fricile noastre. Când comunicăm frustrări și dureri și iraționalități și căutăm soluții. Când recunoaștem greșeli. Iubim chiar și atunci când ne este frică fiindcă de fapt frica respectivă e legată de iubirea noastră, de dorința de a nu o pierde. De a nu o consuma prea repede. Iubim când ne e frică să nu sufocăm. Iubim când sufocăm. Sufocăm când iubim.

Iubim când ne cumpărăm țigări. Când fumăm prea multe țigări. Când bem ness la o oră mult prea târzie pentru ness. Iubim când începem un dream catcher pe care nu reușim să îl terminăm niciodată. Când animalele vin să dea o mână de ajutor în cele mai proaste momente.

Iubim când mergem la cumpărături împreună. Când mergem la lucru împreună, când mergem la event-uri sau la ședințe împreună. Când citim împreună. Când pierdem noțiunea timpului pe canapea uitându-ne unul la celălalt la nesfârșit.

Iubim când ne tachinăm deși uneori și rănim în același timp. Iubim când ne dăm seamă care tachinări rănesc prea tare și încet încercăm să nu le mai folosim. Iubim când iertăm tachinările și glumele proaste chiar dacă rănesc.

Iubim când facem brățări și încercăm mâncăruri noi și descoperim experiențe noi. Iubim când descoperim lucruri noi unul despre celălalt, chiar dacă poate nu toate descoperirile sunt surprize plăcute – deși majoritatea sunt. Iubim când râdem cu lacrimi și nu ne putem opri.

Iubim când ne facem planuri pentru viitor, așa cum nu am mai făcut niciodată. Planuri pentru festivaluri de muzică, planuri pentru vară, planuri pentru petrecut cât mai mult timp împreună. Iubim când, deși frustrați de haosul vieții de zi cu zi, reușim să găsim metode să funcționăm – parcă în fiecare zi mai bine.

Iubim când slăbim. Când arătăm din ce în ce mai bine împreună. Eu nu mă cred la fel de frumos cum mă vezi tu. Tu nu te crezi la fel de deșteaptă cum te văd eu. Iubim când ne complexăm, iubim când ne aricim, iubim când încercam să îl facem pe cealalt să se privească prin ochii noștrii. Prin niște ochi superbi, căprui.

Iubim când suntem mișto împreună. Când facem o tocană de hipster și darkness, hippie și witchy, posh și casual, alternative indie și metal. Când ne mirosim și ne absorbim și ne amestecăm și ne încolăcim și ne pierdem unul în celălalt.

Iubim, și iubim frumos. Iubim mai mult decât rănim. Și asta e bine. Chiar dacă nu se contorizează. Cum se simte contează. Și se simte foarte bine. Și avem doar potențial și timp în față.

Te iubesc, tu!

Reclame

Silly cat

Când ne deschidem
tu mie și eu ție,
când ne scufundăm
tu în mine și eu în tine,
când ne pierdem
tu în mine și eu în tine,
Abia atunci
eu sunt eu
și tu ești tu.

– Cititorul, Bernhard Schlink

Uneori ai prea multe pisici în viața ta. Uneori nu ai destule. Uneori pisicile intră în viața ta din motive greșite sau necunoscute. Și din când în când, poate chiar o singură dată în viață, dai peste pisica perfectă. O pisică prostuță. O pisică frumoasă ca nimeni alta. Care te aștepta de multă vreme și nicicum nu o vedeai. Fiindcă de fapt nu ea era cea prostuță ci tu erai ăla prost. Și totul pare prea perfect și totul pare posibil și nimic și nimeni nu mai contează decât acea pisică.

Stau pe canapeaua ta și îți citesc Cititorul de Bernhard Schlink. Am văzut filmul acum multă vreme și mi-a plăcut mult. Niciodată nu am verificat cine a scris cartea pe care se baza filmul deși știam că e bazat pe o carte. O carte care mă aștepta pe noptiera ta.

Îți citesc o carte despre un băiețel de 15 ani (cum mă simt și eu uneori) care, printre altele, îi citește unei femei de 38 de ani. Mai meta decât atât nu știu dacă se poate. O poveste de dragoste, de descoperire sexuală, cu experimente, cu călătorii, cu tot ce aș vrea să facem și noi împreuna. Până și certurile, or să vină și alea. Și o să trecem peste. Pentru că, cu tine, orice e posibil.

Silly cat. Olive juice.

The Dark Hipster Rises

Knights are overrated. And yet I am one at heart. Pff. How can you be a knight and a hipster at the same time?

Ne plimbăm prin frig și nu mai contează nimic. Doar că în continuare I’m overthinking things. Need to get out of my head. Parcă încet încet reușesc totuși să fac progrese. Sau să facem progrese. Mantra noastră de ”baby steps” e o glumă. Sau e cel mai precoce bebeluș ever. Dar îmi place. Îmi place că nimic nu merge normal. Că nu suntem normali. Că ne chinuim să ne găsim ritmul și totuși it feels right and it feels good.

Nu știu de ce crezi că eu cu zâmbet tâmp diferă de eu încruntat. Dar înțeleg la ce te referi. Știu de ce ai impresia și că I’m overdoing it când suntem împreună. E fiindcă încă tot îmi e frică de my dark side. Și îmi e frică să îi dau frâu liber. Baby. That’a the side you want to come back to be complete. It feels fake dacă e doar partea cu zâmbet tâmp. I know. And it will. We’ve got all the time in the world.

I’m trying to find the words to make things make sense, I’m trying to be less frustrating. That’s the mistake. I shouldn’t try. I should just be. Just be who you are. Come back. Come home. I might jump. Will you catch me?

Shush

Am dormit doar două ore și un pic astă-noapte. Nici somniferul nici injectia cu diazepam nu m-or ajutat. Încercat serial, Rick and Morty, the usual playlists I use to fall asleep – nimic. Am pornit un audiobook pe la 4 și nu știu unde am adormit, dimineața era gata secțiunea pornită.

Trezit buimac. Apoi trezit la viață cu fantezii. Shush.

Ascult muzica prea happy. Nu-i bai. Găsim mijlocul de dark happy. Un mega hipster cu atitudine de metal head. I could pull that off.

Animale norocoase ronțăind. Căldură. Tricou. Shush.

I’m falling in love with shush.

Nu-mi dau seama cine e mai speriat de externare, eu sau tu. Dar o sa fie bine.

Trebuie să cumpăram jaluzele și perdele.

Îmi place ideea că acum ești în drum spre mine. Așa greu trece timpul. Și așa ușor va trece dupa ce ajungi aici. Hai odată.

Insomnii

De ce trebuie aprinsă lumina la 6 jumate dimineața? Eu înțeleg că staff-ul trebuie să își facă treaba, să spele pe jos în baie și în cameră, să aerisească.

Dar e atât de brutal. Într-un loc în care vii să te faci bine. Cică. Sau măcar să fii sub supraveghere.

Și nici măcar nu dormeam fiindcă nu reușesc să dorm bine de ceva vreme. Dar tot e brutal când se aprinde becul.

Din nou, nu îmi amintesc detaliile viselor. Știu doar că nu au fost plăcute. M-au chinuit și m-am tot trezit ca să adorm la loc și să intru în alt vis rău. Dezamăgit că nu am visat cu tine cum aș fi preferat. Consolat că nu ai apărut în visele rele.

M-am trezit și zâmbeam aiurea cu gândul la caracatițe când ZBANG 4 neoane puternice, zici că urmează să te răpească extratereștri. Măcar de m-ar aduce la tine sau dacă te-ar lua și pe tine.

Încă o noapte. Apoi pisici. Te sperie că nu o să mai fiu aproape. Bună Ziua nu e așa departe. Și am nevoie de mișcare, de plimbări. Să-mi ating și eu numărul de pași.

Număr orele până la cafea. There’s still something holding us back. Răbdare.

 

Când speranța nu vrea să moară

www.glorybox.ro
Să scriu pentru mine. Să scriu ca terapie. Să scriu. Ce îmi trece prin cap, fără filtru, fără cenzură.

Scriu de pe telefon și e al naibii de greu. Mai ales când încerc să folosesc diacritice.

Ai venit în viața mea într-un moment critic. De fapt tu erai deja acolo, mă așteptai de ceva vreme. De ce, tot nu știu.

Uneori sunt doar un copil fricos (deși se pare că nu sunt singurul). Și apoi ai mai multă încredere în mine decât am eu și nu știu de unde sau de ce.

Însă nu e bine să iei vrăjitoarele la întrebări, mai ales când sunt atât de fermecătoare.

Răbdare. Și timp. Și de undeva apare speranța că se poate. Și știu că din nou am fost idiot când am crezut ca trebuie să stau în banca mea.

E greu

E greu să fiu optimist. Să văd lucrurile roz. Să încerc să nu îi îngrijorez pe cei care țin la mine. A fost o noapte grea în care nu am luat cele mai bune decizii. Nu știu dacă pot să continui doar cu cărți și lucru și ceai.

Astăzi încerc pentru prima oară să mă duc la Clubul de carte să văd cum e. O carte de Alessandro Baricco numită Mireasa tânără. O carte plină de erotism și foarte confusing. Singura parte care mi-a plăcut a fost inovația vocii narative care o mai lua pe ulei în momente aleatorii și dintr-o dată nu mai erai deloc în poveste ci în viața autorului sau a naratorului.

Citesc An Unquiet Mind de Kay Redfield Jamison, o carte despre și cu bipolar sau depresie maniacală. Viața ei e atât de interesantă. O carte despre găsirea părților pozitive într-o boală cruntă și lupta cu elementele, cu viața, cu ciclurile de prea multă energie urmate de prea puțină energie. Kay, doctor in psihologie expertă în bipolar și ascuns propria-i boală timp de aproape 20 de ani deși a studiat problemele de personalitată de-a lungul anilor și a scris manuale pe tema respectivă.